Miros de tei... Amintiri frumoase. Un om minunat.

Când m-am trezit de dimineață, toată camera mirosea a flori de tei. Da, au inflorit teii și gândul îmi zboară inevitabil la Iași... Iașul cu străzile lui pline de miros de ”dragoste și fericire”. Îmi amintesc de parc-a fost ieri vara în care mă plimbam și admiram uimită Copoul... Copoul, cu teii lui bătrâni, care-au fost martorii atâtor povești frumoase de iubire... Cred că iubeam Iașul de dinainte să-l vizitez. Imaginea perfectă a acestui oraș îmi fusese conturată în minte de unul dintre cei mai frumoși oameni din viața mea: profesorul meu de română din generală, Tudor Gherghișan. Făcuse facultatea la Iași, și fiecare vorbă îi aducea aminte de acest loc. Toate cuvintele pe care le rostea în poveștile lui despre Iași erau pline de fericire și nostalgie. Nu obosea niciodată să ne încânte și să ne amuze cu amintirile lui. Câteodată stau și mă gândesc că a făcut-o intenționat, că voia cu orice preț să mai simtă și altcineva ceea ce simțea el și că eu am fost victima lui. Dar nu-mi pare rău. Aștept cu nerăbdare și teamă ziua în care o să mă întorc la Iași. Cu nerăbdare pentru că mi-e dor de liniștea și frumusețea care te-nconjoară din toate părțile. Cu teamă fiindcă nu știu dacă o să mai găsesc aceeași bucurie în sufletul meu, bucuria pe care-o simțeam la 15 ani... Și totuși, mirosul ăsta amețitor de flori de tei și felul în care-mi bate inima când mă gândesc la zilele petrecute acolo, vocea și cuvintele domnului Gherghișan care-s încă prea vii în mintea mea, îmi contrazic gândurile astea pesimiste și mă fac să spun: ”Mi-e dor de tine, Iașule! Mi-e dor de ireala ta putere de a răspândi iubire și fericire pretutindeni!”